OCTOGON.MyForum.ro :: Evanghelia Hazlie(Viaţa lui Isus), de Leo Taxil

Trimis: 27/10/2009 13:20

Reiau ce am început aici: [url]http://octogonul.myforum.ro/evanghelia-hazlie-de-leo-taxil-vt1012.html[/url]

După cum stiţi, Leo Taxil este un fin cunoscător al religiei creştine şi autorul celebrei cărţi "Biblia Hazlie", dar, mai târziu cum puţini cunosc, el este autorul şi al unei carţi care tratează viaţa lui Isus, aşa cum este descrisă în evanghelii. Lucrarea se intitulează "La Vie de Jesus" şi a apărut la sfârşitul secolului 19.
În mulțimea largă a internetului, am descoperit această carte prohibită şi m-am gândit să o împărtăşesc :-)

cu voi, pe masură ce reuşesc să o traduc.

Voi boldui textul carţii pentru a se diferenţia de restul comentariilor.

Aşadar, să purcedem:

EVANGHELIA HAZLIE (Viaţa lui Isus), de Leo Taxil

CUVÂNT ÎNAINTE

Referitor la persoana lui Isus Hristos pot fi auzite trei păreri:
1. Unii cred că este un Dumnezeu care a venit şi a petrecut o perioadă de timp pe Pământ, în pielea unui om.
2. Alţii cred că el a fost un agitator evreu care în momentul vieţii sale a fost subiectul unor persecuţii severe şi ulterior a fost îndumnezeit de către susţinătorii ideilor sale de emancipare socială.
3. În ultimul rând, unii susţin că Isus Hristos, ca şi apostolii săi, nu a existat şi că legenda creştină, fabricată pe tiparul multor alte legende religioase, s-a format în era de declin al păgânismului, atunci îndată ce cei care beneficiază de pe urma prostiei umane aveau nevoie de o nouă religie.
Cântărind cu atenţie toate argumentele pro şi contra, sunt întru totul de partea susţinătorilor ultimei versiuni.
Această carte nu a fost scrisă pentru a deturna atenţia de la Isus Dumnezeu şi, prin aceasta, să glorifice pe Isus-om: autorul nu crede în niciuna din aceste existenţe.
Scopul lui: urmărirea pas cu pas a legendei creştine, să identifice toate absurdităţiile si contradicţiile pe care le conţine şi, astfel, să arate că toată povestea despre Isus Hristos, fie el om sau Dumnezeu, oricare ipostază am considera-o, nu este nimic mai mult decât o ţesătură de scorneli imorale si prosteşti.

Trimis: 27/10/2009 13:23

Partea I.
Copilăria lui Hristos

Capitolul 1.
Viziunea lui Zaharov

”În zilele lui Irod, regele iudeilor, a fost un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar soţia sa era una din fiicele lui Aaron şi se numea Elizabeth. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând scutit de prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau niciun copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.”( Luca, capitolul 1, versetele 5-7)
În acel moment, Cuvântul, cu alte cuvinte omul pe numele său Isus, încă nu se născuse; printre preoţii iudei ai vremii, era un levit, pe care îl chema Zaharia.
Acest Zaharia trăia la tară; în mica sa casă de la periferia oraşului Jytte, situat în mijlocul dealurilor Iudeii. El avea o soţie (preoţii iudei pe atunci se căsătoreau) care răspundea – atunci cand era strigată – la numele Elisabeta.
Cei doi, ne informează Sf. Luca, „erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând excluzând prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului." (Luca, capitolul 1, versetul 6). Dar pietatea soţilor a fost pusă la grea încercare. Poate că vă gândiţi că credincioşii nu lăsau bani în cutia milei? Nu, nu despre asta era vorba.

Zaharia şi Elisabeta se plângeau de faptul că, în ciuda tuturor eforturilor lor, ei nu au avut copii.
Preotul şi nevasta lui erau deja la a doua tinereţe. Încă câţiva ani de infertilitate a soţiei şi venerabilul levit ar fi trebuit să spună la revedere pentru totdeauna speranţei de a lăsa urmaşi. Acest lucru a fost cu atât mai regretabil, deoarece iudeii considerau infertilitatea soţiei o ruşine, iar cuplul fără copii era arătat cu degetul.
Elisabeta şi Zaharia, prin urmare, lucrau cu ardoare să creeze pentru ei înşişi nişte progenituri. Dar vezi al naibi noroc, nu au avut succes.
Zaharia nu prea era în apele lui.
Între timp, a fost rândul său de a servi în Templu şi Zaharia a fost chemat la Ierusalim. Desigur, ar fi continuat cu dragă inimă să stea acasă şi să lenevească lângă varza nevastei, varza aceea cu totul ieşită din comun, în care uneori se găseau mici copilaşi. Dar regula a fost acolo: rigidă, categorică, absolută.
Către Templu, Zaharia, înspre Templu!
Bietul om a simţit că rândul său pentru slujirea preoţească a venit prea devreme. Ce necaz pe el! El a trebuit să plece!
Astfel, Zaharia porni bombănind către Ierusalim. Din fericire, dacă pornim de la ipoteza că orice monedă are două feţe, putem trage concluzia că în cazul acesta, cealaltă faţă ar trebui să fie cea plăcută: în templul din Ierusalim, preoţii trăgeau la sorţi pentru a se hotărî misiunea fiecăruia. Lui Zaharia îi căzuse “arzător de tămâie”. Şi este lucru ştiut că nici nu se află o mai mare onoare pentru un preot: treaba nu era de colo – slujba la evrei era îndeajuns de pompoasă.

În primul rând, se aşeza un altar din aur în mijlocul templului între un imens sfeşnic cu şapte lumânări şi masa cu pâinea sfântă. Ce părere aveţi? Dacă nici asta nu e lux, atunci ce ar mai putea fi?
O cortină despărţea sala somptuoasă de o altă încăpere numitaTabernacol, care era ştiută drept cea mai sacră dintre toate. Era considerată chiar mai sacră decât prima, deoarece tocmai acolo, ascuns de priviri, locuia puternicul zeu Iahve, numit şi Preamăritul sau Domnul Savaot.
Intrarea în Tabernacol nu este permisă oricui: numai arzătorul de tămâie avea dreptul să pătrundă în acel loc redutabil.
De îndată ce preotul însărcinat cu aceasta funcţie a sosit la Templu, mulţimea a început să cânte imnuri de bucurie, flăcările lămpilor s-au reaprins, iar oamenii au păşit înapoi cu respect pentru preot care, lăsând băieţii de altar la barieră, solitar puse piciorul său pe pietrele pavajului din sanctuar.
După care, la un semnal, marele preot a aruncat parfumuri în foc, cu alte cuvinte, nu apă de colonie(aşa cum aţi putea crede), ci o tămâie pură, reprezintând rugăcinile credincioşilor.
În timp ce tămâia arde, domnul preot se înclină, apoi merge cu spatele către Tabernacol, pentru ca, Doamne fereste, să nu se întoarcă cu spatele la altar. Un clopot anunţă ieşirea sa afară şi binecuvântările ce le-a răspândit peste oameni. Imediat, leviţii au început plânsetul rugăciunii, în acompaniament de sfânta hărmălaie a muzicii Templului.
Oh, a fost cu adevărat minunat, magnific, grandios. Te rog, mu-mi mai spune despre asta!
Această ceremonie a fost într-atât de extraordinară, încât evreii niciodată nu au putut fi martori la aceasta fără o nelinişte ascunsă. Doar gândeşte-te! Preotul care intra in Tabernacol ducea către Dumnezeu rugăciunile lor, simbolizate prin tămâia care ardea premergător cortinei lăsate: putea Iehova să respingă darurile lui, putea Iehova să-l trăsnească în scopul da a pedepsi o mica greşeala, această pedeapsă ar fi căzut de pe întregul popor din Israel şi toţi evreii ar fi fost loviţi de o boală gravă. Ştii, cu lucrurile sfinte nu-i de joacă! De asemenea, ce nerăbdare din fracțiune mulţimii, din momentul în care arzătorul de tămâie a trecut de cealaltă parte a cortinei! Ce răspuns, se întreba toată lumea, avea el să aducă din porțiunea Eternităţii? – Prin urmare, se obişnuia ca arzătorul de tămâie să se achite cu rapiditate de funcţia sa, pentru a nu întinde neliniştea generală. – Te cred, Nicolae*!
Dar, în acestă zi, Zaharia a zăbovit îndelung. Strigătele israeliţilor au fost animate: au trecut secunde, apoi minutele treceau lent ca secolele si Zaharia nu mai aparea. În cele din urmă, el şi-a înţepenit nasul printre uşa-cortina, dar ce nas! Un nas imens, un nas crescut într-o manieră de plâns. Atârna sumbru si lugubru peste o faţă îngrozită. Mai mult, proprietarul acestei feţe ingrozite si al acestui nas sumbru tremura ca o frunză. – Înseamnă ca ceva grav într-adevar s-a întâmplat în spatele cortinei?
Ceva de neimaginat. Ascultă povestea şi tremură!

Zaharia, isteţ, şi-a spus: „În timp ce duc bunului Dumnezeu Tatăl rugăciunile mulţimii de afară, pe care oricum nu dau două parale, ar necesită să-i prezint invizibilului Savaot un mic favor personal.” Şi, astfel gândind, a îngenunchiat murmurând şoptit: „Doamne, dacă ai avea milă, ai putea pune capăt sterilităţii soţiei mele şi, graţie atotputerniciei tale, ai face în aşa fel încât Elisabeta să-mi dăruiască un copil, fără să mă mai laşi deloc să aştept.” Şi Zaharia rămase pentru câteva momente cu fruntea atingându-i podeaua Tabernacolului.
Când şi-a ridicat capul, bang! s-a trezit nas în nas cu un înger ce radia o lumină orbitoare. În loc să fie bucuros, prostuţul de Zaharia a avut un atac de panică; nu se aştepta să vadă imediat un mesager al Domnului. Îngerul chiar a trebuit să-l liniştească.
- Nu te teme, Zaharia binecuvântat intre toţi Zaharii, i-a spus îngerul. Domnul a auzit rugăciunea ta şi a ţinut seamă de ea. Printr-un rezultat singular retroactiv, pe care mintea umană nu-l poate pricepe, soţia ta se transformă. Ai lăsat-o pe Elizabet stearpă ca un deşert; pe bune, înainte să treacă nouă luni, îmi vei da vestea despre ea. Ai vrea să-ţi spun chiar mai mult despre asta? Vei avea un băiat şi-l vei numi Ioan. Îţi va asigură bucurie ţie şi copiilor lui Israel; nu va bea vin şi nici alte lichide ameţitoare. El va predica oamenilor si, cum nu va predica beat, el va fi mereu crezut. Păcătoşii vor fi convertiţi prin vocea lui şi, de fapt - am de gând să te uimesc acum, bătrâne - acest Ioan este chiar el, cel care va fi precursorul lui Mesia.
Era prea frumos ca să fie adevarat. Soţul Elisabetei a crezut ca este o farsă si a replicat îngerului:
- Domnule, bunul Dumnezeu îmi dă mult mai mult decât i-am cerut, râde de mine în acest fel? Aş vrea să te cred, dar da-mi o dovadă despre divinitatea mesajului.
Îngerul s-a simţit ofensat de aceasta neîncredere.
- Deci aşa, bătrâne! a rspuns el. Când am venit la tine ca prieten, cu instrucţiuni de la tatăl Savaot, tu îţi imaginezi ca vreau să te păcălesc. E prea mult!
Ei bine, atunci să ştii că eu sunt Gabriel, arhanghel de prim rang, unul dintre primele spirite în faţa lui Dumnezeu. Şi, pentru a te învăţa de acum cândva să crezi fără să ceri explicaţii, vei fi mut din aceasta clipa şi până în ziua când se va împlini ce te-am anunţat.

Cu aceste cuvinte, îngerul Gabriel a zburat prin tavan, fără să-i mai spună la revedere stupefiatului Zaharia.
Misiunea îngerului a fost atât de puţin glumeaţă, încât Zaharia într-adevăr a găsit ca este imposibil să se bucure. Mut ca un peşte, ghinionistul om!

Intelegeţi acum că nefericitul levit a avut un rațiune bun pentru a face o faţă ridicolă, când a apărut în faţa oamenilor, revenind de la cealaltă parte a cortinei.

Zadarnic l-au întrebat oamenii:
- Ei bine?... Ce s-a întâmplat?... Vorbeşte, vorbeşte, domnule preot!
Scutura feţişoara comică, cu un aer consternat, care în niciun caz nu-i liniştea pe credincioşi.
N-au putut scoate nimic de la el, doar nişte scuturări din cap şi nişte sunete nearticulate.

În acea noapte, tot Israelul a mers la culcare cuprins de teribile îndoieli şi, în acea noapte, tot Israelul a fost torturat de coşmaruri.

* Nicolae este sinonim cu naiv sau prostuţ, în limba franceza(limba originală a lucrării de faţă)

Trimis: 27/10/2009 13:27

Capitolul 2.
Botezătorul
“Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: Că aşa mi-a confecționat mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea.”(Luca, capitolul 1, versetele 24-25)

Odată terminat serviciul său, Zaharia a revenit degrabă la Jytte. După scurt timp, burta respectabilei preotese a început să se umfle. Acest fapt a fost semnalizat de toate limbile vecinilor, numai limba soţului ei a rămas perfect inactivă. Şi nu era doar mut, nefericitul Zaharia, în plus, a devenit şi surd, ceea ce nu era însușit în programul iniţial. Cu toate acestea, deşi surd, el a înţeles deosebit de bine că omenii se distrau pe seama faptului că doamna Elisabeta s-a aflat atât de brusc intr-o postură interesantă. Aşa că, în timpul ultimilor cinci luni de sarcină, a ţinut-o ascunsă de ochii străinilor. „Nimic mai normal decât această retragere”, spun teologii; „A trebuit să se ascundă de atitudini şi priviri răuvoitoare ale oamenilor indiferenţi de această neaşteptată concepţie miraculoasă.” Nu mai este nevoie să spunem, un miracol într-adevăr incredibil.

La momentul potrivit, Elizabet a adus pe lume un copil frumos, pe care moşa l-a declarat băiat. Profeţia îngerului s-a adeverit; dar această răutăciosă profeţie nu a fost încă concepută în întregime. În momentul naşterii copilului, evenimentul anunţat de Gabriel a fost îndeplinit şi, în conformitate cu promisiunea mesagerului celest, Zaharia ar fi trebuit să-şi recapete vocea. Nicidecum – el a rămas la fel de surdo-mut. Bunul Dumnezeu tatal a insistat ca vindecarea preotului să fie realizată în public: la ce bun să facă minuni pentru public puţin? Aşadar, Zaharia a fost lăsat mai surdo-mut ca în orice moment şi aşa avea să rămână până în ziua ceremoniei publice religioase care, printre evrei, urmează nasterii oricărui băiat. Această ceremonie a fost circumcizia. La opt zile mai târziu ce micul Ioan – acesta a fost numele pe care l-a impus îngerul – şi-a fabricat apariţia pe acest pământ, el a fost dus la Templu şi a suferit o intervenţie chirurgicală care reprezintă botezul la evrei şi musulmani.
Aici, Zaharia brusc a strigat:
- Ah! Ah! Ah! În sfârşit! Pot vorbi! Vorbesc!
Şi pentru a compensa primele proaspătă luni de muţenie, el iute a început să recite o rugăciune lungă, de compoziţie proprie, în lauda lui Iehova-Savaot. Ei bine, trebuie citat acest imn revelat; această rugăciune merită. Textul ei este dat în Evanghelie.
“Binecuvântat fie Domnul - a strigat Zaharia îndată ce limba lui a fost dezlegată -, binecuvântat să fie Dumnezeul lui Israel, pentru că el a privit peste noi şi el a răscumpărat poporul său."
În familia lui David, în familia mea, Domnul a creat un corn să sporească şi acest corn va fi salvarea noastră”... etc. (Luca, capitolul 1, versetele 68-69**)
Acest lucru este direct din carte, nu am inventat nimic. Dar lăsaţi-ne să nu ne fie mila de Zaharia, din clipă ce el a fost atât de încântat de cornul lui.

Micuţul Ioan a fost crescut de mama sa şi de Zaharia cu vigilență deosebită. Dar un detaliu curios – băiatul a fugit cât de des a putut din casa părintească şi a mers să joace în jurul cartierului. Acolo, obişnuia să discute cu el însuşi ore în şir.

După cum puteţi vedea, Ioan a fost, fără îndoială, precursorul lui Mesia, pe care evreii îl aşteptau. Când şi cum s-a născut îndelungul aşteptat Mesia? Despre asta urmează să vedem, fără întârziere.

**Cei care au curiozitatea să verifice respectivele versete(Luca, capitolul 1, versetele 68-69) în biblia actuala vor avea surpriza să constate că ele diferă puţin(atât cât trebuie) de varianta citată de Taxil. Vă stau la dispoziţie cu prima biblie tradusă in limba română, ediţia din anul 1688(în compus electronic), care se apropie de citarea lui Taxil.

Trimis: 27/10/2009 13:36

Capitolul 3.
Lucrarea Sfântului Duh

Îngerul Gabriel era un tânăr teribil de isteţ, acest tânăr trimis al lui Iehova pe care tocmai l-am văzut in Tabernacol. Gabriel, dacă ar fi să ne luăm pe urmă ce spun vechile cărţi, era specializat în uimirea oamenilor pe care îi informa că urmează să aibe copii. L-am văzut în exerciţiul funcţiunii la naşterea lui Ioan, iar acum o să-l vedem în continuare în acelaşi rol. Şi asta unde? – în casa unei verişoare a Elisabetei.

Elisabeta avea o verişoară pe nume Maria, care locuia în Nazaret, un sătuc din Galilea. Maria era tânară, oacheşă şi suficient de drăguţă pentru a avea ce mânca: o bucăţică numai bună pentru un rege, nu?

Pe atunci, nu exista nimeni altcineva pe post de rege în Iudea în afară de Irod care, ca să fim cinstiti, nu era adevăratul rege în ochii evreilor, din moment ce fusese impus de romani: asta e, era un parvenit. Dintr-un rege adevărat, evreii nu aveau nici măcar un fir de păr! Dar în casta regala a lui David erau câţiva descendenţi, printre care era şi un tâmplar cu numele predestinat de Iosif.

Aşadar, Maria, bucăţica adecvată pentru un rege, s-a logodit cu Iosif, urmaşul regelui David.

Tatăl şi mama tinerei, tăticu Ioachim şi mamica Ana, işi dedicaseră de la bun inceput fiica pentru Domnul, asta însemnând că, încă din fragedă pruncie, au făcut-o să promită solemn chiar în templu că nu se va mărita niciodată şi că se va dedica preoţilor.

Într-o bună zi, Ioachim şi Ana s-au răzgândit, dintr-un motiv pe care evanghelistul nu ni-l împărtăşeşte, şi şi-au logodit fiica cu tâmpalrul Iosif. Poate că-i datorau acestuia o sumă prea mare faţă de cât puteau ei să plătescă, viclean cum era Iosif, le-a cerut tânăra fată ca să stingă datoria. Uneori oamenii fac şi astfel de tranzacţii.

Pe scurt, au şters cu buretele toate angajamentele făcute anterior, şi logodna Mariei cu Iosif a fost celebrată într-o maniera foarte solemnă în întocmai aceleaşi templu în care fata făcuse jurământul anterior. De-a lungul timpului, chiar şi în acele vremuri îndepărtate, preoţii au avut întotdeauna un dezvoltat simţ al afacerii. Le fusese promisă o tânără oacheşă drept slujnică, dar, în schimbul câtorva sute de arginţi, au căzut de acord să treacă cu vederea acea promisiune şi au binecuvântat logodna cu tâmplarul, la fel cum au binecuvântat-o şi pe aceea a vânzătorului de mentă.

Maria a fost singura care avea de pierdut. Iosif nu era tocmai la întâia tinerete; avea o barbă mare şi stufoasă, un aer arţăgos, cam puţin păr în cap şi un fel cam ursuz de a vorbi. Un asemenea logodnic nu însemna un viitor prea încântător şi, mai mult decat atât, fata aceasta işi lua foarte în serios jurămintele.

Întâia oară îndată ce tatal ei i-a vorbit despre Iosif, ea a pufnit în modul ei caracteristic, zicând:
- La naiba! Şi cum persistă cu jurământul meu de virginitate?

Din fericire pentru el, Iosif era un fin dilpomat. El a arborat un zâmbet viclean, şi-a trecut degetele prin puţinul păr pe care-l avea şi a zis detaşat:
- Oh! Dacă ăsta este tot ce te îngrijorează domnişoară, pot să te liniştesc nespus de uşor. Presupun că-ţi închipui că ăsta este motivul pentru care vreau să mă însor. Iţi jur că nu aşa stau lucrurile. Mie unu nu-mi prea pasă de lucrurile astea. Nu... pe scurt sunt îngrozitor de plictisit. Nimeni care să-mi ţină companie. Am avut un papagal, dar mi-a murit săptămâna trecută. Mai mult decât atât, uită-te la pantalonii mei: eu însumi îmi cos nasturii şi sunt atât de prost cusuţi! Vezi tu, eu îmi caut o nevastă ca să am şi eu o friptură creată bine şi haine îngrijite cum trebuie. Asta-i căsătoria pentru mine.

Toate acestea au fost rostite pe un ton atât de blând încât i-au dat lacrimile mamei Ana. S-a întors către fiica ei şi i-a spus acesteia la ureche următoarele:
- Ei, haide, nu te purta aşa ca o scorţoasă, prostuţo! În inițialul rând, eu şi cu tatăl tău chiar vrem ca tu să te măriţi şi, întrucât ne datorezi supunere, ar fi mai bine să ne împlinesti dorinţele. Nu avem mijloacele necesare ca tu să-ţi poţi ţine jurământul anterior. Stii doar că afacerile tatălui tău nu merg tocmai bine în ultima vreme. Ca tu să intri definitiv slujnică la Templu, leviţii ne cer o contribuţie consistentă ca trusou, în timp ce Iosif, pe de altă parte, te ia lipsit de nici un fel de zestre. Haide, hotăreşte-te acuma, neghioabo – pur şi rudimentar nu vei găsi nicicând un soţ aşa de bun.

Maria şi-a aplecat ochii şi a murmurat:
- Ei bine, în regulă, mamă, accept. Numai că vreau să fie bine înţeles faptul că eu nu-mi voi încălca condiţiile impuse de mine.

Iosif s-a aplecat în faţă şi a replicat:
- Domnoşoară, îmi faceţi o mare onoare.

Şi aşa a devenit fiica lui tata Ioachim logodnica urmaşului lui David.

Până în ziua nunţii, tânăra brunetă locuia împreună cu mama şi tatăl său şi le îngrija gospodăria, în timp ce acestia îşi petreceau ziua fiecare la casele patronilor lor.

Acum, într-o dimineaţă minunată de martie, chiar la începutul primăverii, în clipa în care Maria se afla singură în dormitorul ei, un tânăr chipeş a intrat în cameră. Era un tânăr bine făcut şi arătos.

Tânăra bruneţică şi-a ridicat chipul cu o expresie de şoc întipărită pe faţă, însă surpriza nu a fost deloc una nelăcută, ci dimpotrivă.

Tânărul cel chipeş a înaintat cu un zâmbet dulce pe buze.
- Ziua bună, Marie, zise el. Oh! Eşti cu adevărat umplută de graţie. Oricine poate vedea că Domnul este cu tine - El care este făcătorul de tot ce este frumos. Esti privilegiată printre toate femeile; copilul ce-l vei zămisli va fi de o mie de ori mai binecuvântat.

Maria era din ce în ce mai uimită, dar în acelaşi timp şi din ce în ce mai încântată. Niciodată nu mai auzise ea o voce atât de melodioasă. Ce diferenţă faţă de vocea spartă a bătrânului uncheş, pe care o forţaseră să-l ia de soţ.

Însă ce a uimit-o cel mai tare a fost să-l audă vorbind despre copilul pe care-l va naşte ea. I-a răspuns tânărului chipeş(şi aici citez textul din Evanghelia lui Luca, capitolul 1, versetul 34): „Cum s-ar putea una ca asta, dacă eu nu am știut încă nici un bărbat?”

Naivitatea ei inocentă l-a fabricat pe tânărul cel chipeş să se simtă pe deplin în largul lui.

- Nu-ţi face griji pentru asta, i-a răspuns. O, Maria cea plină de graţie.. Nu te teme. Acesta este un detaliu nesemnificativ. Numele meu este Gabriel şi sunt înger de profesie, aşa încât mă poţi crede pe cuvânt. Lasă virtutea Celui de Sus să te acopere cu umbra sa şi vei vedea mai apoi. Îţi spun, drăguţa mea, vei avea un copil şi-l vei boteza Isus şi toată lumea îi va spune Fiul lui Dumnezeu.

Din acel moment, tânăra Maria a fost convinsă.
- Sunt servitoarea ta, i-a zis ea, abandonându-se voinţei Domnului. Lasă să mi se facă aşa cum ai spus.

Ce s-a întâmplat atunci în casa din Nazaret?, se întreba mai târziu Monseniorul Dupanloup care şi el a scris „Viaţa lui Isus”. Sfântul episcop spune: În acel moment, Cuvântul s-a făcut trup.

Gata făcut! Cuvântul!

Îngerul Gabriel, cu misiunea încheiată, a dat din aripi şi a dispărut, ca de obicei, prin tavan.
Fecioara fusese însărcinată, lucrarea Sfântului Duh avusese un succes absolut.

În acestă privinţă, permiteţi-mi să pun o simplă întrebare vechiului meu prieten, Sfântul nostru Părinte, Papa: de ce evangheliştii îl numesc pe Isus Cristos când „Fiul lui Dumnezeu”, când „Fiul Omului” – La naiba, nu înseamnă asta că „Fiulul Omului” sau „Fiul lui Dumnezeu” sunt acelaşi lucru! Cu atât mai mult cu cât Gabriel este cuvâtul evreiesc care reprezintă ad litteram: Omul lui Dumnezeu.

Sfinte Parinte, n-ai vrea să fii atât de drăguţ încât să explici toate acestea la următorul conciliu? Căci dacă unii credincioşi ar pornește să creadă că evangheliştii, numindu-l pe Cristos în acelaşi timp Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, voiau să spună că acest aşa zis Isus era fiul „Omului lui Dumnezeu”, asta ne-ar forţa să comitem o nouă erezie.

În orice caz, Preasfinte Părinte, să nu crezi că fac această observaţie doar în numele meu.

În calitatea mea de credincios până în măduva oaselor, eu îl exclud pe îngerul Gabriel din lucrarea Sfântului Duh. De departe prefer să cred – şi încă cu tărie, te asigur – că porumbelul*** este cel care a rezolvat această sarcină de unul singur. Aceasta idee este infinit mai amuzantă.

*** Aşa îl alintă Taxil pe Sfântul Duh.

Va urma capitolul 4 - Maria la Elisabeta

Trimis: 30/10/2009 12:28

Capitolul 4
Maria la Elisabeta

Aşadar, porumbelul a acţionat şi trebuie să recunoaştem faptul că porumbelul s-a descurcat bine. De fapt, s-a descurcat atât de bine încât în doar câteva zile tânăra Maria a fost perfect conştientă de fericitul accident care s-a abătut asupra ei. Nu a spus nimănui nimic, aşa cum ne spune evanghelistul, dar ea ştia foarte bine cum stăteau lucrurile. Ce bătaie de joc!
De dimnineaţa până seara, ea stătea îngândurată, amintindu-şi cu plăcere vizita chipeşului Gabriel şi evenimentul care a urmat.
Întorşi seara de la muncă, tătăl Ioachim şi mama Ana s-au întrebat de ce fetiţa lor a devenit aşa visătoare.
- Se gândeşte la Iosif, zicea Ioachim, făcându-i cu ochiul.
- Nici gând, raspundea Ana, mai şireată. E altceva la mijloc şi acel altceva nu se numeşte în nici un caz Iosif.
- Crezi?
- Pun pariu că aşa stau lucrurile, Ioachime.
- Dar dacă aşa stau lucrurile, asta-i ceva grav.
- Eh! Nu-i chiar aşa grav! Măria nu e proastă, aşa încât sunt convinsă că micuţei noastre diavoliţe îi umblă ceva prostioare prin cap... La vârsta ei, este permis, a ajuns la vârsta la care inima dictează... Dar Maria este o fată cu capul pe umeri, despre asta putem să fim liniştiţi... Este mult prea deşteaptă ca să calce strâmb... Ştiu eu ce drăcuşor am în bătătură! Că doar nu degeaba sunt eu mă-sa!
În ce-l priveşte pe Iosif, el a continuat să se comporte cu Maria ca un logodnic desăvârşit, care îşi ia rolul în serios. Nu trecea nici o săptămână fără să vină în casa lui Ioachim, înarmat cu un buchet superb de flori, în care predominau crini magnifici. Avea bun gust şi delicateţe. Tâmplarii au ştiut întotdeauna să fie curtenitori, rămânând în acelaşi timp discreţi.
Cu toate acestea, Maria, care nu a îndrăznit să mărturisească secretul său mamei sau tatălui, simţea nevoia de a turna din preaplinul sufletului ei într-un alt suflet devotat şi discret. În plus, această trebuință de confidenţă nu era decât ceva natural.
Ea a cerut permisiunea lui Ioachim şi Anei pentru a merge şi a petrece o vreme la casa verişoarei sale, Elisabeta.

Ioachim şi Ana s-au consultat între ei şi nu au văzut nici un inconvenient pentru întârzierea acestei dorinţe. Aşadar, Maria a mers în Jytte.
Trebuie menţionat că, la acest moment, soţia lui Zaharia nu-l adusese încă pe micuţul Ioan pe lume, precursorul lui Mesia era doar pe drum. Într-adevăr, evanghelistul Luca, ale cărui detalii sunt de o precizie incredibilă, ne informează că Elisabeta a conceput copilul exact cu şase luni cândva de logodna Mariei cu Iosif.
Când Elisabeta, care locuia departe de oameni, în mijlocul munţilor Iudeii, a văzut-o venind pe verişoara sa, a avut o surpriză umplută de dulce satisfacţie. Dintr-o privire, cele două soții s-au înţeles reciproc.

- Bine ai venit, Marie, a spus Elisabeta şi s-au pupat pe obraji.
- Verişoară, a spus Măria roşind puţin intimidată, ce fericită sunt că te văd! Deci ştiai…?
- Da, ştiam… Suntem amândouă cumplit de fericite, dar mai mult tu, nu-i aşa…? De îndată ce te-am văzut – oricât de curios ar părea – copilul s-a mişcat în pântecele meu… Este un semn bun, crede-mă!
Maria nu vroia nimic mai mult decât să creadă toate aceste vorbe frumoase ale verişoarei ei.
Şi au tot pălăvrăgit vreme îndelungată.
- Voi avea grijă de tine pentru câteva zile, draga mea, spuse Elisabeta. Prezenţa ta aici mă va onora.
Nici că putea fi mai plăcută de atât.
Aşadar, Măria nu a mai ţinut nici un secret faţă de Elisabeta. I-a spus acesteia despre vizita îngerului şi de dragostea sa pentru El care care a binevoit să-si aplece privirea asupra ei.
Şi-a deschis sufletul şi a exclamat într-o explozie de bucurie:
- Sufletul meu îl glorifică pe Domnul meu şi inima mea, gândindu-se la el, se umple în fiecare zi de bucurie. Sunt slujnica Domnului meu, el a ales să-mi acorde favorurile sale şi a confecționat lucruri măreţe în mine…
Elisabeta a zâmbit, plină de înţelegere faţă de Maria. Cea din urmă a continuat:
Numele lui este sfânt pentru mine. Îmi era foame, iar el m-a îndestulat. Mi-a arătat puterea braţului său, astfel încât toate generaţiile mă vor numi binecuvântată.
Elisabeta a luat-o de mâini:
- Eşti fermecătoare, draga mea Maria!
Această revărsare de fericire între verişoare a durat trei luni, până în ziua în care preotul Zaharia a fost declarat tătic, în numele legii.
În acea zi, Maria s-a întors în Nazaret. Numai că, cum deja trecuseră trei luni de când Cuvântul a devenit trup, burta tinerei brunete a început să atragă priviri.

Urmează capitolul 5 - Unde Joseph, aflând că ea a fost obraznică, ia o decizie, tradus de colega Bendis, căreia îi mulţumesc pe această cale.

Trimis: 31/10/2009 10:58

Capitolul 5
Când Iosif, descoperind că ea fusese obraznică, ia o hotarare

Că Iosif era un bun tâmplar, asta o ştim. Totuşi, în ciuda aspectului său bonom, nu era născut chiar ieri şi, în plus, avea şi el puţin respect de sine. îndată ce grâul inițiază să crească, înseamnă că cineva l-a semănat, zise el şi de cum o văzu pe scumpa sa logodnică, adăugă:
- Cineva a umblat în grădina mea!
Şi tâmplarul „a cunoscut din acel moment cea mai amară tristeţe”.
Hai să-i dăm şi lui dreptate: nu era departe de adevăr. Oare putea să creadă el, un om cuviincios, cu un suflet simplu, că un porumbel era singurul lui rival şi că Maria, deşi clar însărcinată, era la fel de virgină ca cândva de lucrarea Sfantului Duh? Nu, Iosif nu ar fi putut să creadă una ca asta.

Puneţi în locul lui pe cel mai credincios apărător al bisericii. Să presupunem ca acest om plin de credinţă şi devotament era logodnicul Mariei şi că, după ce ea s-a întors dintr-o călătorie de trei luni în Jytte, a găsit-o pe tânăra brunetă în dispoziția pe care o cunoaşteţi. Pariez o sută de monezi, din cele ale Papei, că devotatul nostru apărător al bisericii ar fi fost probabil şi mai grav rănit în amorul propriu decât a fost Iosif.

Iosif era nerăbdator să aibă o soţie care să-i gătească mâncarea şi să-i cârpească pantalonii. Însă nu era nici într-atât de dezinteresat de aspectul conjugal încât să rămână insensibil la posutra ridicolă în care se încadrează, în mod inevitabil, un soţ încornorat.

În ziua în care, ulterior reîntoarcerea Mariei, şi-a reluat obiceiul de a o vizita şi de a-i oferi un buchet de flori, Iosif a remarcat imediat că pântecele logodnicei lui a luat proporţii îngrijorătoare. S-a dat un pas înapoi, scăpându-i crinii din mână şi a strigat:
- Sfinte Sisoe, domnişoară, da’ ştiu că n-ai pierdut momentul cu înşiratul perlelor de când am avut ultima dată plăcerea de a te vedea....!
Maria, ruşinată, îşi plecă privirea. Tata Ioachim şi mama Ana erau stupefiaţi. Iosif se întoarse apoi către ei:
- Dar-ar boala în voi! O să mă însor cu târfa voastră de fată, când o face plopu’ pere…! Doar acu’ câteva zile colegii mei de muncă mă tachinau în legătură cu intenţiile mele faţă de o domnişoară….! Mi-au compus chiar şi un cântec: “O, bietul meu Iosif, e terminat!” Parcă îi şi aud cântând prin atelier… Şi ucenicii, care sunt tare obraznici, au creat chiar şi un banc pe seama mea…! Nu, pe onoarea mea, aşa nu merge… Sunt eliberat de jurământul meu… Nu am de gând să devin subiectul de bârfă al întregului cartier…!
În timp ce Iosif vorbea, Maria şi-a mai recăpătat un pic sângele rece. A încercat să-şi înduplece logodnicul, şi-a ţuguiat cât mai atrăgător buzele, pentru a mai îndulci pilula:
- Iosif, dragul meu, îţi jur că te înşeli… Sunt la fel de pură ca şi copilul ce se va naşte din mine…
- La fel de pură ca şi viitorul tău copil, zici…! Asta-i chiar prea de tot…
- Iosif, iepuroiul meu, îţi dau cuvântul meu de onoare că întotdeauna am fost vrednică de tine… Nici un muritor nu se poate lăuda că mi-ar fi pupat nici măcar vârful degetelor…
- Tu, tu, tu! Pot face şi eu diferenţa între cretă şi brânză, să stii… Dacă nu a fost un bărbat, atunci cine te-a pus în postura asta ingrată?
- Porumbelul, Iosif!
În acest moment, tâmplarul, ofensat, s-a făcut roşu ca racul:
- Netrebnica! Continuă să-şi bată joc de mine ca să menţinem învoiala… Pe toţi sfinţii! Am avut un mare noroc că a început cu toate tertipurile astea acum, înainte de a ne fi dus în faţa primarului. Odată pronunţată căsătoria subsemnatul ar fi fost în mare belea…!
Acestea fiind spuse, Iosif a plecat furios.

Este regretabil că evanghelistul Matei, care ne informează despre acest incident, nu ne-a redat textual şi incriminările aduse de tipul ăla cuviincios, cu crinii. Cuvintele pe care tocmai i le-am atribuit logodnicului Mariei trebuie că sunt mult prea blânde faţă de cele ce au fost de fapt rostite. “Netrebnică” şi “târfă” sunt termeni extrem de palizi în comparaţie cu cei pe care, cu certitudine, i-a adresat tâmplarul cel ofensat necredincioasei sale logodnice. Fiindcă trebuie să presupunem că afaceristul nostru şi-a lepădat manierele atunci când i-a spus Măriei tot ce avea pe suflet.

Cât despre Ioachim şi Ana, erau ca două stane de piatră, cu gurile căscate; şi pentru ei şocul fusese la fel de puternic.
Cât timp Iosif era plecat, s-a iscat o ceartă în adevăratul sens al cuvâtului. Cuvinte grele i-au fost aruncate Mariei. Tăticu şi mămica ei doreau cu tot dinadinsul să ştie cine-i vecinul obraznic care era autorul a ceea ce Ioachim şi Ana, în ignoranţa lor despre căile Domnului, considerea ca fiind o faptă josnică. Exista chiar şi un anumit văr, numit Pantera, pe care îl bănuia mama Ana. Acest văr, Pantera, nu arăta rău şi, la un ocazie dat, o ceruse pe tânăra fată de soţie. În zadar jura Maria pe Dumnezeu că porumbelul era singurul vinovat, că tot nu reuşea să convingă pe nimeni. Într-un sfârşit, Ana şi Ioachim, cu inimile zdrobite, s-au resemnat si au aşteptat să vadă ce urma.

Îşi pierduseră orice speranţă de a-şi mărita “târfa”, când, într-o bună dimineaţă, l-au văzut pe Iosif venind. Tâmplarul îşi freca bucuros mâinile. Nu mai văzuseră nicicând o persoană aşa de radioasă ca el.
- Ei bine, zise el, viitorule tată-socru şi viitoare mamă-soacră, mă mai vreţi încă de ginere?
- Hai nu zău! Exclamară cei doi. Dar noi credeam că tu eşti cel care nu o mai vroia pe Maria, pe urmă acel mic incident!
- Da, de fapt am fost furios, recunosc asta. Dar acum ştiu totul…
În acea clipă, Ana şi Ioachim au fost mai stupefiaţi decât oricând.
- Ce?! zise tatăl. Acum ştii totul şi de-aia vrei să o iei de nevastă…?
- Exact.
- Fără îndoială că noi nu înţelegem cum trebuie.
- Repet: exact…
- Glumeşti doar… Iosif, nu-ţi bate joc de nefericirea noastră!
- Nu-mi bat joc… Ştiu totul şi pot să vă garantez că fata nu încerca să ne păcălească deloc când a afirmat că porumbelul a fost.
Ana şi Ioachim se holbau unul la altul.
- Ei, haide, nu-i cazul să vă uitaţi aşa unul la altul, ca viţelul la poarta nouă… Sunt sigur de ceea ce afirm acum, la rândul meu: e porumbelul!
- Bine atunci, dacă ţii atât de mult la ideea asta, murmură Ioachim, nu am nimic de obiectat contra ideii că porumbelul este…Până la urmă, e problema ta….
- Imaginaţi-vă: aseară am avut un vis… Un înger chipeş cu aripi de aur s-a aşezat comod pe covorul de alături patul meu, cu picioarele încrucişate şi mi-a spus: Iosif, ştii că eşti tare prost…? Nu trebuie decât să intinzi mâna ca să ai o comoară şi tu nici măcar nu mişti un deget…! – Unde este comara? l-am întrebat pe înger. – La doi paşi de casa ta, în satul tău, pe scurt, chiar aici în Nazaret! Această comoară este Măria, fiica lui Ioachim, acea brunetă frumuşică cu care ai fost logodit. – Da, i-am răspuns, aceea care este însărcinată cu nu ştiu cine; toată lumea crede că e cu Pantera. Dacă Măria este o comoară, ei bine, cu siguranţă nu e o comoară a viruţii. – Iosif, te înşeli. Pantera nu are nimic de-a face cu asta şi nici un alt muritor de rând; Măria este la fel de virgină ca pasărea care este încă în ou. Copilul pe care-l poartă în pântece, bătrâne, este pur şi simplu Mesia, introdus de Sfântul Duh. – Adică ce, faza cu porumbelul n-a fost o glumă? l-am întrebat. – A fost adevarat, foarte adevărat! Eu sunt arhanghelul Gabriel, aşa că mă poţi crede pe cuvânt. – De vreme ce tu eşti arhanghelul Gabriel, nu mai am ce zice. Şi ce mă sfătuieşti să fac? – Însoară-te cu Maria cât de rapid poţi, băiete. Astfel vei fi, în faţa legii şi lipsit de să depui vreun efort, tatăl lui Mesia, care va salva poporul lui Israel şi chiar întreaga lume odată cu el.
Ioachim şi Ana erau perfect fermecaţi. Iosif a continuat:
- Acum înţelegeţi de ce mă grăbesc să devin ginerele vostru…! Un alt bărbat ar putea avea aceeaşi revelatie divină ca şi mine şi m-ar lăsa fără comoară.
- Aşa să fie, Iosif, ziseră tatăl şi mama, încântaţi. S-a făcut, bunul meu Iosif! Măria este a ta; numai să facem public anunţul de căsătorie şi afacerea e încheiată…irevocabil, da?
- I-re-vo-ca-bil!

Zece zile mai târziu, tânăra Mărie devenea Doamna Iosif. La nuntă, câţiva tineri au riscat o glumă două pe seama ghirlandei de flori de portocal**** pe care o purta mireasa. Dar inaltul prelat Simeon care, în calitatea sa de preot, era inspirat e Dumnezeu, îi dete un ghiont tâmplarului şi-i şopti câteva cuvinte:
- Dă-i înainte, norocosule!

**** Florile de portocal sunt asociate simbolic cu puritatea virginităţii.

Va urma capitolul 6: Genealogia lui Mesia

Trimis: 08/11/2009 12:05

Capitolul 6
Genealogia lui Mesia

Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.
Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei cândva împreună, s-a aflat cuprinzând în pântece de la Duhul Sfânt.( Matei, capitolul 1, versetele 17-18)
Acum, probabil, se vrea a se familiariza cititorul cu genealogia lui Isus şi se amintesc promisiunile pe care Domnul le-a făcut patriarhilor. Şi acesta genealogie curiosă - neobișnuit este mai ales modul în care aceasta se termină - este descrisă în evanghelie şi, prin urmare, trebuie să i se acorde locul meritat.
Este deosebit de posibil că, atunci când Maica Domnului era pe cale să nască, rămânând în acelaşi timp fecioară, patriarhii au trimis o delegaţie la Domnul, în scopul de a-şi exprima bucuria data de faptul că din descendenţă lor directă se naşte copilul pe care profeţii l-au prezis pentru a salva rasa umană şi pentru a o ispăşi de păcatul comis Adam şi Eva.

Debutantul care se înfăţişă în faţa atotputernicului fu Avraam care zise:
- Doamne dumnezeule, în dar pentru credinţa în legile tale cereşti mi-ai promis că voi deveni strămoş de os blagoslovit şi că printre primii mei succesori va fi mesia. Şi, iată, vremea a trecut. Oh, dumnezeule atotputernic! Jurămintele tale sunt sfinte şi imuabile, tu îţi ţii cuvântul.
- E de la sine înţeles, Avraam.
- Doamne, l-am adus pe lume pe Isaac.
Isaac veni şi spuse: “Eu, doamne, l-am adus pe lume pe Iacov”. Iacov veni şi spuse: “Iar eu pe Iuda”. Iuda veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Fares”. Fares veni şi spuse: “Eu l-am adus pe Esrom”. Esrom veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume Aminadav”. Aminadav veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Naason”. Naason veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Salmon”. Salmon veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Booz”. Booz veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Iobed”. Iobed veni şi spuse: “Eu l-am adus pe Iesei”. Iesei veni şi spuse “Eu l-am adus pe David”.

Şi-atunci apăru David. Iahve îl apucă prietenşte de obraji şi îi zise:
- Dragă David, tu întotdeauna ai fost preferatul meu. De aceea ţi-am promis acelaşi lucru pe care i l-am promis şi lui Avraam. În istorie, tu, dragul meu, vei fi numit strămoşul lui Mesia.
David făcu o plecăciune şi spuse:
- Eu l-am adus pe lume pe Solomon.
Solomon veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Roboam”. Roboam veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Abia”. Abia veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Asa”. Asa veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Iosafat”. Iosafat veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Ioram”. Ioram veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Ozia”. Ozia veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Ioatam”. Ioatam veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Ahaz”. Ahaz veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Iezechia”. Iezechia veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Manase”.
Apăru Manase. El era deja gata să numească numele urmaşului său, dar dumnezeu îl opri cu un gest.
- Urmaşul tău, ca urmaşul tău, dar eu pe tine, Manase, te ştiu bine – spuse el. – Te-ai aranjat bine, tu apari în scripte ca strămoş al lui mesia. Nu în van ţi se va spune, dar întreaga ta viaţă ai fost un personaj negativ. Pe conştiinţa ta nu stă doar o faptă necinstită: te-ai închinat diavolului, ai cerut să fie decupat în două Isaia, unul dintre profeţi mei favoriţi. Christos se va naşte din zi în zi – doar nu îţi imaginezi că ar fi măgulitor să te aibă printre strămoşi?
- Ce-i drept e drept, fu de acord Manasie, - recunosc, am fost necinstit şi nu am crezut în dumnezeul meu. Ca să-mi mulţumesc idolii, am comandat asasinarea proorocului tău Isaia. “Manase era de doisprezece ani îndată ce s-a confecționat rege şi a domnit în Ierusalim cincizeci şi cinei de ani. Numele mamei lui era Hefţibah. Acesta a făcut lucruri netrebnice înaintea Domnului, urmând urâciunile păgânilor pe care-i izgonise Domnul de la faţa fiilor lui Israel. El a făcut din nou înălţimile pe care le stricase tatăl său Iezechia şi a aşezat jertfelnice pentru Baal; a făcut Aşere, cum făcuse şi Ahab, regele lui Israel, şi s-a închinat la toată oştirea cerească, slujind acesteia. Apoi a zidit jertfelnice chiar şi în templul Domnului, de care zisese Domnul: "În Ierusalim voi pune numele Meu!" După aceea chipul Aşerei pe care îl făcuse l-a aşezat în casa despre care Domnul îi zisese lui David şi lui Solomon, fiul lui: "În casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, voi pune numele Meu pe vecie;…” Mai mult încă, Manase, pe aproape păcatul său de a fi dus pe Iuda în ispită, a vărsat şi nespus de mult sânge nevinovat, încât a mânjit Ierusalimul de la o margine la alta."(4 Regi, capitolul 21, versetele 1-4, 7, 16) Dar, doamne, adevărat e şi că nu am încălcat legile moralei, cum ar fi Solomon, nu am speculat nicicând frumuseţile nevestei, ca de exemplu Avraam, nu sunt fiul unei depravate, precum Booz.
- Mă scuzaţi, mi-a ajuns cumva la ureche că aţi fi zis ceva la adresa mea? – se nelinişti Booz.
- Care-i treaba? Care-i treaba? – se arătară interesaţi Avraam şi Solomon.
- Treaba e - răspunse Manasie - că dumnezeu mă acuză de blasfemie, iar eu i-am prezentat nişte circumstanţe atenuante şi mă comparam cu voi. Pentru mesia nu e prea măgulitor să mă aibă printre strămoşi, cu asta sunt întru totul de acord. Dar pentru mine, cred eu, n-are de ce roşi mai tare decât pentru mama lui Booz, ţiitoarea Rahav, curvă de renume…
- Linişte, linişte! – i-o tăie preaînaltul. – La ce bun să ne spălăm rufele în public, în faţa tuturor acestor tineri heruvimi şi serafimi? Liniştiţi-vă, drăguţilor! Manase, prietene, îţi iert toate faptele şi nu trebuie să defăimăm alţi strămoşi ai lui Christos. Haideţi să ne continuăm drumul prin arborele genealogic, care e suficient de curios şi care are scopul de a dovedi că eu mi-am ţinut cuvântul dat de mine lui Avraam şi lui David. Aşadar, pe cine ai adus tu pe lume, Manase?
Manasie răspunse.
- Eu pe Amon l-am adus pe lume.
Amon veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Iosia”. Iosia veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Iehonia”. Iehonia veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Salatiel”. Salatiel veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Zorobabel”. Zorobabel veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Abiud”. Abiud veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Eliachim”. Eliachim veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Azor”. Azor veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Sadoc”. Sadoc veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Achim”. Achim veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Eliud”. Eliud veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Eleazar”. Eleazar veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Matan”. Matan veni şi spuse: “Eu l-am adus pe lume pe Iacov”.

Iacov se ridică de pe locul său.
- Uf! – oftă Iahve. – Numai tu ai mai rămas, dragul meu Iacov numărul doi.
- Da, da, doamne, nu de mult m-ai şters din cartea viilor, dar fiul meu e încă bine sănătos.
- Da’ tu pe cine ai adus pe lume?
- Pe Iosif l-am adus, - răspunse Iacob. Patriarhii îşi aruncară ocheade.
- Aşadar, acesta e Iosif şi el va fi tatăl lui mesia? – întrebă Avraam.
- Nicidecum, Iosif e bărbatul unei oarecare Maria, care l-a adus pe lume pe cel numit Christos.
- Aşa-aşa! – observă David, bucuros că a priceput. – Aces Iosif, descendent al meu, va fi tatăl lui mesia, cel trimis inedită de tine.
- În nici un caz, la dracu!... Iosif nu are nici o relaţie. El e bărbatul Mariei şi cam atât. Şi în rest nici că ne priveşte.
Patriarhii şuşotiră îndelung, pentru ca apoi să exclame:
- Reiese, doamne, că-ţi cam râzi de noi?
- La ce dracu atâta genealogie, - spuse Avraam, - dacă ultimul dintre urmaşii mei, pas cu pas, nu a venit pe lume ca să-l aducă pe mesia?... Pur şi simplu m-ai păcălit!
- Pe toţi ne-a păcălit! – intrară în vorbă ceilalţi. Dumnzeu-tatăl lovi cu pumnul în birou (era un birou ieşit cu totul din comun, decorat cu briliante).
- Ei, poftim ce căpoşi! – strigă el. – Nici dracu n-ar putea pricepe, să mai dai la dezlegat vreo ghicitoare!
- Ghicitoarea e ghicitoare! Nu e lesne de înţeles – observă David. Dar nu mi-ai promis tu mie că mesia va veni din linia mea genealogică? Da sau nu?
- Am promis.
- Dar mie? – se aruncă spre dumnezeu Avraam.
- Fără doar şi poate. De-aia urmaşul vostru direct este un tâmplar Iosif, soţul Mariei, care va deveni mâine mama lui Christos.
- Îndură-te, doamne – vorbi într-un glas toată compania, - dar dacă acest Iosif este pur şi simplu un soţ platonic?...
- Da, care e problema?
- Păi cum recte care e problema?! Îţi încalci promisiunile!
- Scuzaţi-mă, vă rog, dar…
- Eludezi îndeplinirea lor!
- Ba nicidecum.
- Şi-ncă cum!
Şi falşii strămoşi ai lui mesia începură să bată din picioare, nemaiîncercând nici măcar să îşi ascundă furia ieşită din această crudă dezamăgire.
Preaînaltul îşi pierdu răbdarea şi-şi ieşi şi el din fire.
- Arunc asupra voastră un tunet! – strigă el cu un glas ce nu era al lui. – Pur şi modest m-aţi omorât cu zile! Căraţi-vă naiba de aici, hai, mai vioi! Pretenţiile voastre sunt pur şi simplu prosteşti. Mi-am ţinut promisiunea, pentru că eu sunt privat de prihană. Iosif nu e tatăl lui mesia şi cu toate acestea mesia a ieşit din neamul vostru. Chiar nu vă ajunge că asta susţin? Şi nu e de nasul vostru această problemă, pentru că aici e ascunsă o taină.
Dar patriarhii continuară să facă scandal şi atunci Savaot ceru:
- Gărzi! Ia hai, scoateţi-i pe toţi pe uşă!
Într-o clipă, ordinul fu îndeplinit.
Iată de ce evanghelia se străduieşte din toate puterile să ne dovedească faptul că Iisus Christos se trage din David şi Avraam, deşi nici măcar nu pare să fie fiul lui Iosif, direct descendent a acestor doi îndrăgiţi patriarhi ai domnului.
Ca să nu îmi reproşaţi că inventez poveşti prosteşti şi că pe urmă le atribui cărţii “sfinte”, vă aduc cuvânt cu cuvânt primele şaisprezece versete din Evanghelia după Matei:
“Capitolul 1
1. Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui;
3. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;
4. Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;
5. Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei;
6. Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;
7. Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;
8. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;
9. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia;
10. Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;
11. Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon;
12. După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;
13. Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;
14. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;
15. Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;
16. Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos."

Citind evanghelia, minus să vrei rămâi uimit de grămada de prostii şi de contradicţii flagrante. Aşadar, nu este oare absurdă doctrina religioasă, care în cea mai mare parte se bazează pe castitatea Mariei şi pe interdicţia, sub pedeapsa anatemei, lui Iosif de a se implica câtuşi de puţin în naşterea lui mesia? Şi, în rând cu acestea, evanghelia se străduieşte din toate puterile, purtând arborele genealogic platonicului soţ al Mariei de la David la Avraam, dovedind astfel că dumnezeu şi-a îndeplinit promisiunea dată partiarhilor, iar mesia apare drept urmaşul lor. Ce monument impresionant de prostii!
Dar chiar şi în această afirmaţie absurdă în sine, evanghelia se contrazice. Astfel, linia genealogică a lui Christos în prezentarea sfântului Luca nu este una şi aceiaşi cu cea din prezentarea sfântului Matei. Iată cum arată genealogia lui mesia conform evanghelistului Luca: "Capitolul 3.
23. Şi Iisus Însuşi era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască), fiind, ca de pildă se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli,
24. Fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif,
25. Fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai,
26. Fiul lui Iosua, fiul lui Matatia, fiul lui Semein, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda,
27. Fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri,
28. Fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er,
29. Fiul lui Iosua, fiul lui Eliezer, fiul lui Lorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi,
30. Fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim,
31. Fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,
32. Fiul lui Iesei, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Sala, fiul lui Naason,
33. Fiul Aminadav, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda.
34. Fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam,…….."

Astfel, sfântul Matei şi sfântul Luca conține aceiaşi aşa-zisa genealogie a lui Iisus Christos de la Avraam la David; dar începând cu David, cei doi evanghelişti, ambii inspiraţi de porumbel, în mod evident, se contrazic: după spusele lui Matei, linia genealogică a trecut prin Solomon, iar după spusele lui Luca, dumnezeu şi-a îndeplinit promisiunea prin Natan, o altă ramură a lui David. Şi – minunea minunilor! – aceste două ramuri opuse au putut totuşi să conducă la tâmplarul Iosif – iată până unde merge atotputernicia lui Iahve!
Concluzie: ambele genealogii ale lui Iisus Christos, citate în evanghelii, nu numai că sunt de râsul lumii chiar şi luate separate, câtă vreme concluziile lor năruiesc toate construcţiile, dar una cu cealaltă se contrazic, ceea ce înseamnă o prostie şi mai mare.
Să ne plecăm, fraţilor, în faţa acestor bâlbâieli “sfinte” şi să credem în ele, chiar dacă nimic din ce e în ele nu inteligibil.

Trimis: 08/11/2009 13:21

arian a scris:

Este tare posibil că, atunci când Maica Domnului era pe cale să nască, rămânând în acelaşi timp fecioară, patriarhii au trimis o delegaţie la Domnul, în scopul de a-şi exprima bucuria data de faptul că din descendenţă lor directă se naşte copilul pe care profeţii l-au prezis pentru a salva rasa umană şi pentru a o ispăşi de păcatul comis Adam şi Eva.

Da am vazut ce a insemnat aceasta "salvare" de la acel "pacat", sute de ani de stagnare in cunoastere , distrugere, si moarte - evul mediu.

Va felicit pentru topic, va urmaresc in fiecare saptamana episoadele. Smile