OCTOGON.MyForum.ro :: Belaginele - Vizualizare subiect 48 pe octogon.myforum.ro

Trimis: 04/11/2009 14:40

Initiez acest topic in speranta ca fiecare isi va asigură aportul cu informatii despre Legile Frumoase ale strabunilor si astfel vom avea o idee conturata asupra continutului si importantei lor in timpul pelasgilor, a dacilor, a valahilor si chiar a romanilor din prezent.

Maria

Trimis: 04/11/2009 14:51

„BELAGINELE“ — FORMă A DĂINUIRII MILENARE A VALAHILOR ÎN ISTORIE

Societatea umană a înregistrat, în evoluţia ei de-a lungul istoriei, populaţii care s-au distins prin nivelul înalt al civilizaţiei, exprimată în formele organizării socio-economice şi ale celei spirituale.
Despre civilizaţia pelasgilor, înaintaşii daco-românilor, ai valahilor, au scris, sau au vorbit, mai toţi învăţaţii sau personalităţile antichităţii — şi n-au fost puţini cei ce au consemnat. Acest lucru este explicabil, dacă ne gândim că pelasgii au roit din centrul originar- spaţiu vechi primordial, civilizator, aflat în zona carpato-danubiană — în toate direcţiile. (dr. N. Săvescu „Noi nu suntem urmaşii Romei“, Ed. Axa, Botoşani, 2003, p. 33-38).

În urmă cu 12 milenii, pe acest teritoriu sunt menţionate în documentele antice, universităţile zalmocsiene, prin care au trecut mari nume ale antichităţii. Atestată documentar este însă Hestia-Ista-Vesta 2500 î.H., ca Mare Preoteasă a Colegiului Fecioarelor-ştiutoare de carte. Aceasta conducea regatul feminin al dacilor „ce avea la bază cel mai vechi cod de legi scrise din omenirea antică, cod recunoscut sub numele de BELAGINE sau Legile Frumoase.“ (D. Bălaşa — „Basmul Romanizării“, pag. 5, Fundaţia Artelor Dor, 1998) Herodot-lib. I 211, aminteşte de un rege al agatârşilor, Anacharsis, care era contemporan cu Numa Pompiliu al Romei- 694 î.H., „care a format o lucrare în versuri despre legile scyţilor păstori.

Despre legile agathârşilor, scrise în versuri, a amintit şi Aristotel.“ N. Densusianu „Dacia Preistorică“ (Buc.Institutul de Arte Grafice Carol Gobel 1913 p.895). Redactarea legilor scite sau agathârşe, atribuite lui Anacharsis e mult mai veche, ţinând cont de faptul că turdulii sau turditanii din Peninsula Italică care s-au desprins în timpuri „obscure“ din Transilvania, aveau, cum spune Strabon 1 III 1, 6 „un codice de legi vechi de 6000 de ani, ulterior mărturisirea lor“. Despre legile agathârşilor scrise şi
cântate, vorbeşte şi Aristotel (Pobl. Sect. -xix, 28). De altfel creştinismul
a preluat practica cântării Legilor Noi, hristice, care sporeşte şi întreţine atmosfera de sacralitate.

Putem accepta că aceste legi, date geţilor, sunt de origine divină, cum susţin unii, numai având în vedere faptul că pelasgii, făuritorii unei culturi şi ai unei civilizaţii superioare, erau consideraţi de vechii greci, care au venit mult mai târziu pe pământurile Eladei din Nord , „dioi“, („divini“) de aceeaşi origine cu zeii, (Homer-Iliada X, 422-426, 441) stârnindu-le admiraţia şi recunoasterea superiorităţii.

Existenţa pelasgilor antici consemnează pe un rege bărbat, numit Zalmoxa. Numele ni-l arată ca fiind un slujitor al lui Zalmocsis, menţionat la jumătatea mileniului al II-lea. (1400 î. d. H.), mare legislator. Scriitorul Iamblicus (33 d.e.n. Fontes I pag. 19) adaugă că Zalmoxa-tracul „le-a întocmit legile“ şi „le-a scris“. Credem că acesta a reconsiderat aceste legi, în raport cu cerinţele timpului, rescriindu-le, aşa cum, de fapt, a confecționat şi Deceneu.

La începuturi, în adâncul vremii, Belaginele au fost impuse prin constrângeri şi cu ajutorul vestalelor ştiutoare de carte. Deceneu, Marele Iniţiat şi Rege al dacilor, preocupat de cultivarea supuşilor săi, cum spune şi Herodot, a transcris aceste legi şi ele se păstrează până astăzi sub numele de BELAGINE“ (Fontes II p. 416-417), şi tot el este cel ce a simţit nevoia să revizuiască şi să impună mai cu hotărâre, actualizând, legile vechi. Belaginele stau la baza civilizaţiei umane“ (Fontes II p.19). Ele au prinse în sine legile sfinte care au înveşnicit pe cei nobili, prin respectarea
lor, prin perfecţiunea laturii iniţiatice şi nu numai, dar au fost şi
„cuţite“ pentru cei ce nu ştiau de nici o ordine.

Belaginele sunt traduse diferit şi de contemporanii nostri; fie „legile frumoase“, (D. Bălaşa op. cit. p.5 ), fie „legile naturii“ (V. Kernbach — „Universul mitic al românilor“ -Ed. Ştiinţifică 1994). Putem lua în considerare aceste interpretări, deținând în vedere că ele erau puse
şi în versuri şi se şi cântau, asigurând prin prevederile lor, în cazul
aplicării, o viaţă armonioasă.

(va urma)

Material preluat din "Studii daco-romane" - Maria Ciornei, Carpathia Press 2008

Trimis: 06/11/2009 11:52

Etimologia cuvântului „Belagine“

Unii cercetãtori propun ca etimologie structurile belanus — cele bune (legi) + ginus = începãtori, sau începuturi, deci legi de la începuturi, sau derivã acest cuvânt compus de la belle + leagines, ori de la bela + logos. Vom arãta care este etimologia cuvântului Belagine pornind de la relevarea clarã a etimonului lexemului „Valah“, care aratã, fãrã îndoialã, cã Valahii de azi sunt aceeasi cu Pelasgii de ieri si cã acestia, cu adevãrat, au fiintat dintotdeauna aici, sunt cei mai îndreptãtiti sã se mândreascã cu înaintasii civilizatori ai lumii, cu originea lor nobilã, si cã, acceptând Adevãrul, oricât de surprinzãtor ar fi pentru cei încremeniti în rutinã, asa-zisele pete albe, dispar. Vorbim de evolutia în timp a lexemului „Pelasg“ si înregistrãm urmãtoarele forme: pelasg(i) –pelah(i) — velah(i) — valah (nu insistãm asupra legilor fonetice, astea au fost prezentate în studiul — Valahii — factor de continuitate în istoria universalã — M. Ciornei — rev. Dacia Magazin nr. 23 iulie 2005 )

Considerãm lexemul BELAGINES un cuvânt compus din doi termeni si anume din pelasgus si gentes (gens-gentis, însemnând, „neam“, „gintã“). Înregistrãm urmãtoarea evolutie foneticã: Desinenta finalã „us“ cade ca o lege generalã a trecerii la limba dacoromânâ-valahã-desinenta — us este pelasgã, nu latinã — si rezultã termenul pelas(g)gentis. Si prima consoanã „s“, greu de pronuntat dispare si rãmâne cuvântul pelagentis. Prin efectul legii comoditãtii în comunicare, se anuleazã fonemul „t“ — si se ajunge la forma pelagenis. Are loc metateza „i/e“; în vorbire, vocala „e“ se confundã usor cu vocala „i“ si se pronuntã termenul în discutie pelagines. Între bilabialele „p“ si „b“ se face confuzia într-o vorbire fluentã, fiind destul de apropiate sonor si va rezulta termenul în discutie belagines. În timp, se pierde si terminatia finalã „s“ într-un proces natural de dezvoltare, în conditii diferite ale aceleasi limbi pelasge si va rezulta lexemul belagine.

Deci,sã sintetizãm: PELASGUS+GENTES=PELASGENTIS- PELAGENTIS-PELAGENIS-
PELAGINES-BELAGINES deci BELAGINE.
În traducere vom spune — stricto senso — cã cele douã cuvinte „pelasgus“ si „gentis“ înseamnã — „a neamului pelasg“.
Se cere, fireste, o completare a sintagmei. Pentru a deveni inteligibilã, adãugãm ceea ce-i lipseste si anume cuvântul initial „leges“.
Se spunea încã în antichitate LEGES P(B)ELAG(E)INTES, adicã LEGILE NEAMULUI PELASG. Cu timpul s-a pierdut, prin neuzantã, termenul „leges“ si sensul sãu l-a integrat lexemul BELAGINES. Memoria colectivã n-a mai pãstrat întreaga sintagmã, formatã din mai multi termeni. Acest lucru se datoreazã tot nevoii de comunicare sinteticã; întrebuințarea frecventã a termenului belagines a fãcut sã se piardã sensul originar al celor douã cuvinte, devenind sinonim cu notiunea de „cod de legi“.

Etimologia cuvântului BELAGINE odatã relevatã, reprezintă încã o verigã din lantul continuitãtii si vechimii valahilor. Desi transformãrile etimologice nu sunt usor de urmãrit, fiind chiar plictisitoare, etimologia poate aduce luminã în problemele nedezlegate pânã acum, deschizând largi orizonturi spre cunoastere, nu numai în istoria noastrã, dar si în cea universalã. Dacã Pelasgii sunt Valahii, si Belaginele sunt Legile Valahilor, atunci concluzia cea mai directã este cã Belaginele sunt Legile Valahilor, si am putea chiar închide demersul nostru privind — Belaginele, ca dovadã a continuitãtii milenare a valahilor, în istorie.

Demonstrarea evolutiei fonetice a lexemului BELAGINES, sustine, ca un argument în plus, cã valahii cei dispretuiti de unii ignoranti, sau rãu intentionati, au ca strãmosi directi pe nobilii pelasgi, creatorii unei civilizaþii care s-a impus în toatã lumea.

(va urma)

Material preluat din "Studii daco-romane" - Maria Ciornei, Carpathia Press 2008[/b]

Trimis: 06/11/2009 14:31

Daca raspundem la intrebarea : Cine suntem noi? poate aflam si cine erau geto-dacii. Desigur e o ipoteza si poate nu aflam nimic.

Trimis: 07/11/2009 17:41

Sunt curios de continutul acestor legi. Imi este greu sa cred ca ar putea dispare pentru totdeauna ceva bun fiind (asa le vad descrise), si realizat cu un scop nobil. Oare singurele noastre urme asupra acestor reguli sunt doar ipoteze?!
Si mai avem ceva ce imi este neclar. Cum pelasgii au putut sa decada intratat incat sa-si renege propriile valori? De ce au decazut, in loc sa isi duca cultura si cunoasterea catre niveluri mai inalte?
Am sentimentul ca ceva nu se leaga. Practic la o privire mai atenta in jur, observi ca numeroase lucruri nu au sens (cum ar fi ipoteza ca oamenii se trag din maimute - dar atunci vine intrebarea: de ce mai exista maimute daca pentru a supravietuii acestea au fost nevoite sa evolueze in noi?).

Daca nimeni de aici nu are vre-o dovada palpabila, si nu este nimeni impotriva, propun sa incercam noi sa recream aceste legi (daca nu vom reusii cel putin vom putea vedea mai bine cum percep altii ce este bun si moral si ce este rau, ne vom cunoaste mai bine).

Trimis: 07/11/2009 20:08

Ar mai exista o varianta de interpretare (dintr-atatea altele) a denumirii de BELAGINE

BELAGINE provine de la denumirea de BLAGINE (prin adaugarea unui e)

Iar BLAGINE provine de la BLAJINE (cand J se citeste G, sau invers)

Citirea lui J ca G este intalnita in numele romanesti. Spre exemplu, exista si Salajean si Salegean, exista si Almajean si Almagean

(In limba franceza Gerard se citeste Jerard)

Dupa aceasta interpretare, Belaginele sunt Blajinele, iar Legile Belaginelor ar fi Legile Blajinelor (sau Legile Blajine / Legile Blande)

Numele de Blagine ne trimite cu gandul la Blaga, la Blaj, la vlaga (energia vitala in varianta romaneasca)

Trimis: 11/11/2009 11:42

Vechimea Belaginelor

Acestea vin din timpuri imemoriale, dupã cum am arãtat; existau încã în sec. al VI-lea e. n. Si Iordanes (Getica c.11) spune cã se numeau LEGES BELAGINES. Si Dionisie Exigul, dac de origine, (465-545) cel ce a pus bazele calendarului crestin, introducând era noastrã de la Hristos, responsabilul Marii Arhive Sinodale a Bisericii din Constantinopole, „a avut în bibliotecã Belaginele“ (N. Durã — „Strãromânul Dionisie Exigul si opera sa“, Rev. „Ortodox-ia“ 1979, p. 7). Filozof, publicist, astrolog, poet si mare didacticist, moralist a fost acesta. Dionisie Exigul a tinut legãtura cu dacii de-acasã. Stiutor de carte multã, cunoscând bine aceste legi morale, de bazã pentru dacii trãitori, le-a lãrgit importanta, completându-le, valorificând si traditiile orale si a compus un corpus de legi pe care le-a si comentat si care s-au impus printre credinciosi si printre slujitorii preoti. Aceste legi le-au pãstrat si urmasii; în documentele istorice ale Banatului se numesc Jus Walachie, în Transilvania, în Tara Româneascã si în Moldova, Lex Vlachorum, sau Jus et Consuetudo; în Ungaria — Antiqua Valachorum Lex et Consuetudo sau Mos Valachorum. În Polonia se numeau Jus Valachorum (apud N. Densusianu. op cit. p. 879).

Am insistat asupra acestor denumiri pentru cã ,având în vedere cã „pelasgii“ se numesc în timp „valahi“, este clar cã legile bãtrâne s-au pãstrat neîntrerupt si cã vecinii aveau constiinta originii valahilor si a vechimii legilor lor, pe care le numesc fie Antiqua, fie Vetus. Orgoliosii romani au preluat legile de la daco-pelasgi, chiar dacã-i urau. Tacitus (Ann. 27) mentioneazã cã decemvirii, la îndemnul senatului, au fãcut un proiect de legi pentru romani, culegând din toate pãrtile, unde au putut afla ceva bun“. Servius (Aen. VII 695) spune cã aceiasi decemviri au luat de la falisci, „o populatie de pãstori, grupã de BELACI — velahi, emigrati din regiunea Carpatilor si a Istrului, stabiliti în Etruria, sute de dispozitiuni legale si au mai luat unele suplimente la cele „XII Table“.
În sec.al XVI-lea si al XVII-lea la Fãgãras încã se înregistra Lex Antiqua Valachorum. N. Densusianu, în urma unui studiu comparativ între astea si legile romane prinse în cele „XII Tabe“, ambele scrise în limba latinã, aratã cã sunt identice si ajunge la concluzia cã „Tabulele“ sunt o compilatiune „si cã acelasi cod din timpurile pelasge sunt Leges Belagines, în evul mediu numite LexAntiqua Valachorum, sau Jus Valachie, prezente în Apusul si Estul Europei.“ (N. Densusianu „Dacia Preistoricã“ pag. 903.)

S-ar putea pune problema si invers — adicã: de ce n-ar fi copiat valahii legile de la romani. Problema are rãspuns; în debutantul rând am demonstrat cã valahii de azi sunt pelasgii de ieri, în al doilea rând însasi autorii romani vorbesc de o lege traditionalã imemorialã, (vezi Cicero-De Republica I. V 1) pe care o numesc Vetus Lex Romana, sau Vetus Mos, ori Romanus Mos — (Nominus p. 53). Chiar si în Galia aceeasi lege traditionalã era denumitã Vetustissima Paganorum Consuetudo — (Cicero opera citatã).
Dacã cele „XII Table“ romane reprezintă fondul legislastiei romane, atunci sintagma Lex Antiqua Romanorum, sigur se referã la antichitatea anticilor, care nu pot fi decât strãmosii lor pelasgi. Platon (Critias, II, 259) confirmã acest adevãr spunând cã „în regatul lui Atheas, care domnise peste hiperboreenii din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divinã, scrise cu litere, pe o columnã de aramã“. La romani aceste legi aveau si autoritatea unor legi sfinte pe care le venerau-tinerii erau învãtati sã le cânte — spune acelasi Cicero (op. cit.) dar cu mult mai cândva acest lucru îl fãceau agatârsii de pe malul râului Maris. (Aristotel op citatã)

(va urma)

Material preluat din "Studii daco-romane" - Maria Ciornei, Carpathia Press 2008